mamaplus

Un băiețel vinde limonadă pentru a-și plăti tratamentul, după ce a fost lovit de o mașină

-
//
05.08.2022

Povestea unui băiat de 11 ani din statul american Georgia a impresionat o lume întreagă! Copilul vinde limonadă ca să-și plătească singur tratamentul, după ce a fost rănit într-un accident de mașină.

Teddy, un băiat în vârstă de 11 ani din Georgia, SUA, a găsit o soluție pentru a-și ajuta familia să achite facturile medicale pentru tratamentul lui: acesta vinde limonadă în fața casei sale, relatează Fox5Atlanta.

Teddy Counihan s-a ales cu o fractură de craniu și un picior rupt după ce a fost lovit de o mașină în apropierea casei sale din Grove, Locust, a doua zi după Ziua Mamei. Tratamentul a necesitat luni de zile de reabilitare și operație costisitoare și a venit în timp ce Teddy plângea pierderea mamei sale în octombrie anul trecut.

“Trebuia să venim cu o idee pentru a strânge bani pentru facturile de la spital”, a declarat Teddy.

“A fost cu siguranță un lanț de evenimente nefericite. Sunt atât de fericit că este aici”, a declarat tatăl său, Theodore Counihan.

Familia sa a lansat o pagină GoFundme pentru a-l ajuta cu cheltuielile medicale în luna iunie și a primit până în prezent aproximativ 5.800 de dolari. Băiatul vinde limonadă pentru a-și plăti factura medicală. După ce copilul a părăsit spitalul, i-a venit ideea de a vinde limonadă în fața casei sale.