mamaplus

Un băiețel de 6 ani a fost găsit mort în pat de către tatăl său

-
//
04.02.2022

Un băiețel în vârstă de 6 ani a fost găsit mort în pat, vineri dimineața, de către tatăl său, care a sunat la 112. Polițiștii și procurorii au început o anchetă, iar bărbatul este la această oră audiat. Bărbatul a alertat autoritățile în jurul orei 9.30, cu privire la faptul că fiul său este decedat. Cazul cutremurător a avut loc în județul Sibiu din România.

Polițiștii de investigații criminale și criminaliștii, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au mers la locuința indicată, unde, într-o cameră, pe un pat, a fost găsit trupul neînsuflețit al copilului.

„Trupul copilului a fost preluat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor decesului. În prezent, tatăl copilului este audiat cu privire la cele constatate de echipa de cercetare”, a transmis Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Surse din anchetă citate de Tribuna au declarat că tatăl și-a agresat în mod repetat copilul, iar joi, băut fiind, a căzut peste copil. Potrivit Poliției, cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și se fac cercetări în vederea stabilirii situației de fapt şi încadrării juridice a faptei.