mamaplus

Un băiat de 4 ani și 8 luni a fost bătut în parc de alți copii pentru că nu purta mască

0
//
30.10.2020

Un băiețel de numai 4 ani și 8 luni din România a fost bătut aseară în parc, de alți copii, pentru că nu purta mască. Declarațiile făcute de mama copilului sunt de-a dreptul halucinante: „Este traumatizat de ce se întâmplă în perioada aceasta, pentru că nu mai înțelege nimic”.

„Am mers cu băiețelul în parcul din cartier, se juca, când dintr-o dată observ că este înconjurat de alți copii cu vârste între 5 și 7 ani. Au început cu toții să îl împingă din toate părțile, chiar să-l lovească, m-am dus repede să văd ce se întâmplă și mi-au spus foarte hotărât că îl lovesc pentru că el nu poartă masca, iar copiii care nu poartă masca trebuie bătuți.

Aveau niște arme de jucărie, l-au înconjurat efectiv...băiețelul meu nici nu știa ce să spună. Nu mi-a venit să cred că aud așa ceva”, povestește femeia.

Mama băiețelului a povestit emotionata că este foarte greu să îi explice că nu este vinovat cu nimic, copilul fiind foarte confuz în această perioadă din cauza reacțiilor ciudate pe care oamenii le au în parc sau alte locuri publice, de când s-a declanșat pandemia COVID-19:

„Am fost atât de șocată încât am vrut doar să îl scot din situația aceea și să stau să îi explic un pic. Este și traumatizat de ce se întâmplă în perioada aceasta pentru că nu mai înțelege nimic.

De exemplu ieri a tușit de câteva ori în parc pentru că are o alergie și toată lumea se uita urat la el. Este într-o perioada foarte confuză și am vrut să îl iau de acolo foarte repede ca să îi explic că nu este vinovat cu nimic.

Mi se pare că s-a ajuns la un nivel foarte exagerat. Copiii nu se mai pot juca între ei. La grădiniță stau separați, mănâncă separați”, spune mama băiatului.