Atacul la o școală din Azambuja, lângă Lisabona. Un băiat de 12 ani a înjunghiat alți șase copii, cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, potrivit poliției portugheze, notează The Independent.
Primarul din Azambuja, Silvino Lúcio, a menționat că un băiat a fost grav rănit după ce a fost lovit cu cuțitul în piept, dar viața lui nu este în pericol. Victima a fost dus la un spital din Lisabona. De asemenea, cinci fete au suferit răni uşoare la braţe, transmite newtv.md.
Atacatorul a fost arestat. Deocamdată, Poliția nu a precizat care a fost motivul atacului.
Premierul portughez, Luís Montenegro, a spus că atacul este izolat și extrem de rar. El și-a exprimat de asemenea speranța că victimele vor avea o însănătoșire rapidă.