Tragedie cumplită în această dimineaţă, în localitatea Călăraşi din Botoşani. Trei copii cu vârste de 5, 13 şi 14 ani au rămas orfani după şi-au găsit părinţii morţi în baie.
Cei doi soți, care au sfârşit intoxicaţi cu monoxid de carbon, au fost găsiţi morţi chiar de proprii lor copii. Micuţii au spart uşa băii, după ce s-au trezit, în această dimineaţă, şi au văzut că părinţii lor nu sunt în pat.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, pompierii au fost solicitaţi să intervină, în această dimineaţă, la o locuinţă din localitatea Călăraşi.
Echipajul de prim-ajutor ajuns la faţa locului a constatat că două persoane, soţ şi soţie, erau în baie decedate, cel mai probabil în urma unei intoxicaţii cu monoxid de carbon.
În încăperea unde au fost găsiţi, era o centrală în funcţiune.
Cei doi soţi au fost duşi la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabili circumstanțele în care a avut loc tragedia.
Sursa: observator.tv