mamaplus

S-au scumpit vacanțele în România. Cu cât vor plăti mai mult turiștii

-
//
08.06.2022

Vacanțele pe litoralul românesc sunt mai scumpe anul acesta. Din cauza majorării tarifelor la gaze și electricitate, proprietarii au mărit și ei prețurile. Fie că vorbim de o noapte de cazare sau o masă la resturant, totul va costa, în medie, cu 10-15% mai mult.

Pe litoral, vacanța este mai scumpă cu minimum 10% față de anul trecut. Facturile la utilități s-au majorat. La fel și prețurile la materiile prime.

Și la all inclusive s-au mărit tarifele cu 50 de lei la trei stele, de la 449 la 499 de lei. La mâncare și băuturi prețurile s-au majorat cu 10 până la 20%.

Singurele prețuri care au rămas neschimbate sunt cele la șezlonguri. Acestea se închiriază cu 30 de lei în cursul săptămânii și cu 60 de lei în weekend.

Investitorii spun ca se așteaptă la un sezon estival bun, comparabil cu cel din 2019, înainte de pandemie, pentru ca turiștii și-au făcut deja rezervări pe litoral.