mamaplus

Cum pot reveni acasă cetățenii moldoveni care se află în Federația Rusă

-
//
04.03.2022

În contextul prelungirii închiderii spațiului aerian al Republicii Moldova pe toată perioada stării de urgență până pe 25 aprilie 2022, Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii moldoveni care se află pe teritoriul Federației Ruse, Republicii Kazahstan, Republicii Kârgâze și Tadjikistanului să-și programeze zborurile prin statele care au spațiul aerian accesibil.

Se recomandă rutele aeriene încă disponibile, cu escale în Istanbul, Belgrad, Varșovia, Budapesta, Dubai, etc. – cu destinația Iași sau București, cu ulterioara călătorie pe cale terestră spre Republica Moldova.

Alternativ, cetățenii pot ajunge în Republica Moldova cu autocarele care efectuează curse din Federația Rusă prin țările europene, prin ocolirea teritoriului Ucrainei.

De asemenea, MAEIE îndeamnă cetățenii țării noastre să nu întreprindă călătorii neesențiale în Federația Rusă și să verifice cu regularitate informațiile difuzate pe pagina ministerului și a ambasadei Republicii Moldova la Moscova.

Informații suplimentare pot fi consultate la responsabilii de la Secția consulară a ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă: strada Rojdestvenka, 7, 107031, Moscova Tel.: tel:+ 7 (495) 790 75 46 E-mail: consul.moscova@mfa.gov.md.

Totodată, Centrul de apel al MAEIE poate fi contactat la numărul de telefon tel:0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova sau numerele tel:+373 22 23 20 02; tel:+373 22 20 10 47; tel:+373 78 220 041 (inclusiv din străinătate) sau email: call.center@mfa.gov.md.