mamaplus

Tragedie în nordul țării. Doi părinți și-au găsit bebelușul de 4 luni fără suflare în pătuț

-
//
03.02.2024

Tragedie într-o familie din nordul Republicii Moldova, după ce în această dimineață și-au găsit copilul de câteva luni fără suflare, susțin sursele PulsMedia.MD.

mamaplus

Copilul în vârstă de aproximativ 4 luni a fost găsit fără suflare în pătuț, în această dimineață, în jurul oreii 06:00, de către tatăl său, un tânăr în vârstă de 25 de ani, când s-a trezit ca să meargă la muncă. Acesta a solicitat imediat intervenția unui echipaj medical, însă din nefericire medicii au putut doar să constate decesul acestuia. 

Mama copilului, o tânără de 21 de ani, le-ar fi declarat oamenilor legii că pruncul s-a trezit ieri din somn în jurul orelor 17.00-18.00, după care permanent s-a aflat în vizorul părinților. Acesta nu ar fi prezentat simptome că ar fi fost bolnav. Copilul a adormit în jurul orei 01:30, tânără fiind cea care l-a dus în pătuțul său care se afla în aceeași cameră cu părinții. Citiți continuarea pe PulsMedia.