mamaplus

Tradiții și superstiții de Sfântul Andrei: Ce pot face fetele nemăritate

-
//
12.12.2023

Noaptea de 12 spre 13 decembrie este considerată magică, în speciale de fetele nemăritate. În ajunul Sfântului Andrei, cât băieții încearcă să le fure porțile, tinerele fac vrăji, încercând să își vadă ursitul în lumina lumânării, în oglindă sau în apa din fântână.

mamaplus

Sunt multe tradiţii şi superstiţii legate de Sfântul Andrei. Cele mai multe au legătură cu revolta, cu măritişul, dar şi cu protecţia împotriva spiritelor rele care bântuie printre cei vii, transmite realitatea.md.

Tot acum se crede că lupii încep să vorbească cu grai de om şi spun lucruri îngrozitoare, iar cei care vor fi atacaţi în această noapte se vor transforma în vârcolaci.

Iată câteva obiceiuri care se pun în practică de obicei în noaptea de Sfântul Andrei:

Pentru a alunga spiritele rele, este folosit peste tot usturoiul, de la grajdurile animalelor până la cruciuliţele făcute pe mânuţele copiilor.

Noaptea de Sfântul Andrei este un fel de noapte magică. Se spune că în ajun circulă strigoi, aceştia fiind suflete pedepsite care din cauza unei vieţi nepotrivite sau luate prin violenţă bântuie, şi atunci tot drept apărare se foloseşte usturoiul, copiilor li se face cruce cu usturoi pe mână.

Fetele care vor să se mărite ascund sub pernă un fir de busuioc, pentru a-şi visa iubitul.

O altă tradiție spune că fetele trebuie să stea treze până în momentul în care vor vedea chipul ursitului în oglindă, după care se vor culca, în speranţa că-şi vor visa jumătatea, nu înainte de a pune busuioc sau un pieptene sub pernă. 

Dimineaţa, după ce se trezesc, fetele ies în stradă şi întreabă numele primului bărbat care le iese în cale. Se crede că acelaşi nume îl va avea viitorul soţ.

La miezul nopţii de Sfântul Andrei, fetele întorc un ulcior de lut cu gura în jos, pun pe fundul vasului 3 cărbuni încinşi şi rostesc o incantaţie pentru a cuceri inima băiatului iubit.

Fetele care vor să-şi vadă ursitul trebuie să stea goale între două oglinzi, la miezul nopţii, cu două lumânări aprinse în mână. În oglinda din spate vor vedea scene din viitorul lor, inclusiv chipul celui care le va fi soţ.

De Sfântul Andrei se pune grâu la încolţit, pentru ca gospodarii să afle cum va fi recolta de anul viitor, dar şi cât de prosperă vor fi casa şi familia lui.

Nu în ultimul rând, vremea din această noapte ne va spune cum va fi iarna care urmează. Să sperăm că vor avea parte de cer senin, pentru că atunci iarna va fi blândă.

Ce tradiţii există de Sfântul Andrei şi în alte ţări?

În unele zone din Germania, Austria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Ucraina şi chiar în România se toarnă plumb fierbinte în apă pentru a ghici ocupaţia viitorului soţ în funcţie de forma piesei care rezultă. Pentru acelaşi lucru, în Polonia se toarnă ceară fierbinte de la o lumânare printr-o gaură de cheie.

În Austria, pentru a-l atrage pe viitorul soţ, fetele nemăritate beau vin şi apoi recită „Andreasgebet” (rugăciunea de Sfântul Andrei), în timp ce sunt dezbrăcate şi lovesc un pat de paie.