Schimbatul scutecelor, trezitul la miez de noapte sau tratarea colicilor! Se pare că nu sunt termeni abstracţi pentru bărbații din Moldova. Statisticile arată că un număr tot mai mare de taţi, de bună voie și nesiliți de nimeni, au ales să rămână acasă şi să îngrijească oficial de propriii copii.
Potrivit Casei Naţionale de Asigurări Sociale, în ultimii ani, se atestă o creștere a solicitărilor de stabilire a indemnizațiilor lunare pentru creșterea copilului de către tații, care se află în concediu de îngrijire a micuţului până la vârsta de trei ani.
Dacă în anul 2014 au beneficiat de indemnizaţie lunară în acest sens doar 1164 de tătici, atunci în prezent această cifră a ajuns la circa 3657. Specialiştii salută fenomenul şi spun că acest lucru se întâmplă datorită faptului că încet-încet moldovenii uită de etichete.
”Este un efect lent al politicilor noastre de asigurare a drepturilor egale între femei şi bărbaţi. Chiar dacă proponderent mamele ies în concediu de îngrijire a copilului, responsabilitatea taţilor începe să crească, societatea începe să conştientizeze că steriotipurile trebuie eliminate. Bărbații înţeleg că pentru a deveni un soţ bun, nu trebuie să te ţii de aceste steriotipuri de rol, care sunt educate şi formate pe parcursul vieţii de la rude sau mediul în care activezi”, a declarat Lilia Pascal, șefa Direcţiei politici şi asigurarea egalităţii de gen dintre femei şi bărbaţi, din cadrul Ministerului Muncii Protecției Sociale și Familie.
Indemnizaţia constituie 30% din venitul mediu lunar obținut de către salariat în perioada celor 12 luni premergătoare lunii naşterii copilului. Această alocație bănească nu poate fi mai mică de 540 de lei lunar.
”Indemnizația lunară se stabilește la solicitarea unuia dintre părinți, bunelului, bunicii sau altei rude, care se află în concediul pentru îngrijirea copilului la toate unităţile în care activează și întrunește stagiul necesar de cotizare, care este de cel puțin trei ani sau cel puțin nouă luni realizate în 24 de luni premergătoare datei nașterii copilului”, a explicat Lidia Cebotari, şefa Direcţiei generale prestaţii sociale, din cadrul Casei Naționale de Asigurări Sociale.
Totodată, începînd din mai 2016, tații copiilor nou-născuți pot beneficia de concediu paternal de 14 zile calendaristice (care se stabilește la 56 de zile de la nașterea copilului). Aceștia ridică o indemnizație paternală, care nu poate fi mai mică decât mărimea salariului mediu cuvenit pentru perioada respectivă și este achitată din fondul de asigurări sociale.
”Acesta este un remediu foarte bun pentru prevenirea discriminării femeilor în câmpul muncii și a educa angajatorii să abordeze egal ambii soți în calitate de salariați. Implicarea taţilor în perioada timpurie de îngrijire și educaţie a copiilor are efecte pozitive pentru stabilitatea relaţiilor afective și de durată între ei. În timp, acești copii înregistrează rezultate deosebite în educaţie, avansare în carieră, sunt mai rezistenţi la situaţiile de stres, demonstrează aptitudini sporite de depăşire a problemelor”, a adăugat Lilia Pascal.
Până în prezent, 1459 de tătici au beneficiat de indemnizaţie paternală.
Sursa: Mamaplus.MD