Unii părinţi sunt nemulţumiţi de condiţiile din şcolile de stat şi preferă să-şi trimită odraslele la cele private. Acolo elevii au parte de clase moderne, săli de sport amenajate, biblioteci şi ateliere de creaţie. Totuşi, confortul şi condiţiile bune de studii îşi au preţul.
Cel mai scump liceu privat din Capitală este "Evrica". Taxa de înscriere este de 500 de euro, iar pentru şcolarizarea copiilor, părinţii trebuie să plătească două mii de euro pe an. În fiecare clasă învaţă câte cel mult 16 elevi, care au parte nu doar de cele mai noi metode de predare a disciplinelor de studiu, dar şi de condiţii bune pentru activităţile extraşcolare.
Urmează în top Liceul "Orizont", cunoscut ca liceul moldo-turc. Pentru un an de studii la această şcoală, părinţii trebuie să achite o taxă cuprinsă între 1.500 şi 2.000 de euro.
La Liceul "Prometeu", taxa de înscriere este de 500 de euro, iar pentru un an de studii părinţii trebuie să achite 1.200 de euro. Admiterea se face prin concurs, iar în fiecare clasă învaţă câte cel mult 20 de elevi. La acest liceu, elevii pot participa, după ore, la o serie de ateliere de creaţie. Ceva mai ieftine sunt studiile la Liceul "Elitex" - 1000 de euro. În fiecare clasă, aici sunt cel mult 20 de elevi.
La toate liceele private din Chişinău, părinţii au posibilitatea să monitorizeze reuşita şcolară a copiilor pe pagina web a instituţiei sau să primească tabelul reuşitei şi al frecvenţei prin e-mail.
Sursa: publika.md