mamaplus

Toate școlile din Moldova își reiau activitatea cu prezența fizică din data de 7 februarie

-
//
03.02.2022

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) informează că, începând cu 7 februarie 2022, procesul educațional în instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal publice și private se va desfășura cu prezență fizică.

Organele locale de specialitate în domeniul învățământului și conducătorii instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal publice și private vor întreprinde măsurile necesare pentru a relua procesul educațional cu prezență fizică, cu respectarea normelor în vigoare.

În acest context, MEC menționează că activitățile educaționale extrașcolare, planificate în perioada 5-6 februarie curent, pot fi organizate în format fizic.

Având în vedere riscul sporit de răspândire în continuare a infecției provocate de virusul SARS-CoV-2, MEC atenționează despre necesitatea respectării măsurilor de sănătate publică pentru prevenirea răspândirii și controlul infecției COVID-19, valabile pe perioada stării de urgență în sănătate publică.