mamaplus

Tavan prăbușit peste elevi în timpul lecției, la Mereni. În ce stare se află cei trei copii răniți

-
//
01.11.2022

Elevii din localitatea Mereni, raionul Anenii Noi, trec la studii online, după incidentul nefericit de luni, 31 octombrie, când tavanul unei săli de clasă s-a prăbușit, informează TV8. Ușile instituției de învățământ sunt închise până când vor fi încheiate toate verificările și înlăturate pericolele. 

Primarul satului Mereni, Valentin Vieru susține că nu existau semne vizibile că tavanul ar fi șubred și ar exista pericolul ca acesta să cadă. După incidentul de la prânz a fost sesizată Agenția de Supraveghere Tehnică, care ar urma să ofere niște răspunsuri legate de cine se face vinovat de situație. 

Trei copii au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a căzut tavanul. Toți minorii sunt elevi în clasa I. 

„Doi sunt în stare ușoară, iar unul în stare medie. Toți au fost transportați la spitalul din Anenii Noi”, a declarat primarul Valentin Vieru. 

Doi au fost deja externați, după ce au promit ajutorul medical de specialitate. Unul a rămas, însă, internat, având fractură la nas și comoție. Părinții copiilor sunt șocați de cele întâmplate.

Administrația instituției de învățământ recunoaște că în fiecare an se fac doar reparații cosmetice.

„Nu se revine la reparația capitală a clădirilor”, a punctat directorul-adjunct. 

mamaplus