Sărbătorile pascale sunt tot mai aproape, iar meșterii și-au scos deja la vânzare produsele specifice Paștelui.
Lumânările în formă de ou, decorațiunile tematice și dulciurile sunt câteva dintre cele mai frecvente produse expuse la un târg din Capitală. Oamenii spun că au început să cumpere câte puțin pentru masa de sărbătoare, transmite moldova1.md.
Sâmbătă dis-de-dimineață, la tarabele comercianților s-a adunat lume multă. O bună parte dintre cei cu care am stat de vorbă spun că își fac cumpărăturile din timp: atât produse pentru masa de sărbătoare, cât și cadouri de Paște pentru cei dragi.
„Căutăm prosoape, căni. Desigur că ne pregătim. Cumpăr și condimente pentru pască, eu prefer să o coc acasă.”
„Îmi doresc să fac câteva cadouri celor frumoase, celor din companie și mă gândesc la careva idee de Paște.”;
„Am văzut lumânări, este foarte interesant, mai vedem poate o să cumpărăm ceva.”
Meșterii spun că au început acum două săptămâni să confecționeze decorațiunile de Paște. Tot ei spun că un cadou făcut manual este apreciat mai mult.
„Am început să facem așa lumânări, sunt din ceară de soia și așa lumânări care sunt din fagure de albine și mai avem decorațiuni, suporturi pentru lumânări. 40, 60 de lei, un suport împreună cu lumânare 100 de lei.”;
„Sunt prosoape de Paște. Pot fi puse în coș atunci când mergeți la biserică pentru a acoperi pasca, ouăle sau chiar pe masa de sărbătoare.”;
„Ne-am pregătit din timp pentru sărbătorile de Paște. Va fi organizat un asemenea târg și săptămâna viitoare. Toți s-au obișnuit să dea în dar o cutie de ciocolată și flori. Aceste pastile din fructe sunt o alternativă dulciurilor.”
Târgul produselor autohtone din scuarul cinematografului „Emil Loteanu” din capitală are loc în fiecare weekend.