Unde-s mulți puterea crește! Elevii de la Liceul Orizont din Bălți, împreună cu părinții lor au organizat un târg de caritate.
Banii colectați vor fi donați micuțului Dumitraș, un copil de 3 ani, care a fost diagnosticat cu o tumoare malignă la umăr, transmite tvn.md.
NATALIA DELOGRAMATIC, părinte: „Am venit cu sufletul deschis, ca să ajutăm un copil. Și am venit cu diferite bucate, făcute în casă de fiecare părinte. Plăcințele, clătite, sărmăluțe, ceai de cătină pentru sănătate, fructe de toamnă.”
VLADISLAV TCACI, părinte: „Facem niște bucate, sarmale, plăcinte și facem așa un târg, să-i spunem așa de cumpărături, pentru a strânge niște bani, pentru a ajuta un copil.”
BEATRICIA COJOCARI, elevă: „Deja al doilea an facem târgul nostru școlar de caritate, pentru copii care au necesitatea de niște bani. De exemplu anul acesta facem pentru un copil mic. Dorim să ajutăm oamenii.”
MIHAIL ȚURCANU, elev: „Noi am adus azi niște jeleuri, tortul copilăriei, niște clătite, sucuri, plăcinte cu brânză, checuri. Lumea spune că e foarte bun, se cumpără încetișor.”
Administrația liceului susține că toți banii adunați, vor fi transmiși familiei lui Dumitraș pentru a achita tratamentul costisitor.
EUGENIA DEJMARI, director adjunct L.T. Orizont din Bălți: „Târgul de caritate este dedicat unui copilaș care are tumoare, din păcate el se află în spital cu mama și nu a putut să fie prezent aici cu noi. Ca părinte cred că cel mai mare cadou putem să-l dăm copiilor noștri este sănătatea și am dori foarte mult să contribuim și noi cât de puțin la tratamentul acestui copil.”
După mai multe ședințe de chimioterapie, Dumitraș urmează să aibă o operație complicată de extirpare a osului afectat.