Taberele de odihnă pentru copii şi-au început activitatea însă nu toate se conformează regulilor sanitare. Inspectorii Centrului de Sănătate Publică din Chişinău au efectuat ieri câteva vizite la aceste centre de agrement și au identificat mai multe probleme. Dacă în unele tabere micuţii dispun de condiţii decente şi apă caldă, atunci alţii sunt nevoiţi să-şi spele hainuţele manual cu apă rece.
La o tabără de odihnă din Vadul lui Vodă mobilierul este murdar şi plin de praf, iar boilerele nu funcţionează.
"La moment avem 8 blocuri pe teritoriu dintre care 5 sunt reparate şi trei încă sunt în reparaţii. Dacă ne uităm sunt ştergarele cu care băieţii au fost la baie, şi probabil pantalonii care s-au murdărit, pentru că ieri a fost un timp ploios i-au spălat în chiuvetă. Nu trebuie să fie apă caldă, de obicei noi nu avem aşa cazuri cu apă caldă sau copii să fie limitaţi la apă", afirmă educatorul metodist al taberei "Cireşarii", Victoria Răstrăşan.
"Ne cerem scuze, cred că pe parcurs o să fie şi solniţe pentru sare. De două zile, până acum nu a fost. Avem legume proaspete şi oricum fiecare copil manăncă cu sare" spune şefa de producere, Vera Stanciu.
Totodată, vice-directorul taberei Mihai Ivanov nu a dorit să ne dea detalii despre neregulile care se petrec în tabăra Cireşarii.
"Nu dau interviu pentru că găsiţi ce este mai rău. Să fie pe dreptate şi nu pe nedreptate. În schimb blocul sanitar este bine pregătit şi este fără cusur", a declarat vice-directorul taberei "Cireşarii", Mihai Ivanov.
Inspecțiile celor de Centrul de Sănătate Publică vor dura până la sfarșitul verii. Zilele trecute și pompierii au vizitat taberele din țară pentru a vedea dacă sunt sespectate regulile antiincendiare. Inspectorii evaluează riscul de ardere a obiectivelor, venind cu îndrumări şi prescripţii în adresa factorilor de decizie.
Sursa: publika.md