mamaplus

Svetlana Sainsus va avea o fetiță. Detalii exclusive despre sarcină

-
//
29.09.2019

Fondatoarea platformei Caritate.md trăiește emoții de nedescris. Peste câteva luni, femeia care ajută zilnic persoanele aflate în dificultate, va deveni mămică. Svetlana Sainsus va aduce pe lume fetița la care a visat întreaga viață.

mamaplus

În ce lună urmează să devii mămică?

În luna aprilie, va fi o fetiță de primăvară. Abia aștept să o cunosc și să o strâng în brațe.

Ce emoții ai trăit la prima ecografie?

Prima ecografie a fost cu emoții mari și lacrimi de fericire, doar acolo am crezut cu adevărat că sunt însărcinată.

Fiul tău e pregătit de întâlnirea cu surioara?

Băiatul e tare fericit că va avea o surioară, mereu mângâie burtica și e tare grijuliu cu mine.

În anunțul de pe Facebook spui că medicii ți-au tăiat aripile… La ce te referi?

Da, de mic copil mi s-a pus o "ștampilă" pe viață că nu voi putea avea copii. La diagnoticurile și problemele pe care le am și avut din adolescență, acest lucru chiar părea imposibil. Dar eu mereu am crezut, știam, visam, îmi imaginam copilul meu. La un moment dat, aveam gânduri să adopt un copil, dar totuși după 5 ani de așteptare, am născut băiețelul și atunci am înțeles că Dumnezeu mă iubește și a simțit cât de mult mi-l doream. În ziua când am născut băiatul, mi-am zis: voi avea și o fată.Visele se împlinesc, unicul lucru pe care i l-am cerut mereu e această minune... și s-a întâmplat. La mai mult nici n-am putut visa sau spera.

Ți-ai schimbat stilul de viață de când ai aflat că vei deveni mămică?

Da, e un mod de viață mult mai echilibrat. Sunt atentă la ce mănânc și fac efort fizic dozat. Mă odihnesc mai mult decât înainte de sarcină.

Unde vei naște, la un spital privat sau de stat? De ce ai luat această decizie?

Încă nu știu unde voi naște, dar cel mai probabil la un spital privat, unde  activează medicul care acum are grijă de bebe. Am cea mai mare încredere în el. 

mamaplus