#CuDragPentruAcasa - Un frumos proiect realizat de fundația Caritate.md a ajuns la pacienții din secția patologică gastrologică a Institutului Mamei și Copilului. Micuții și mamele lor se pot bucura acum de condiții decente, după ce oameni cu sufletul mare, conectați de Caritate.md și Svetlana Sainsus, au adunat fondurile necesare pentru a renova baia, WC și chiar schimbate paturile din saloanele pacienților.
Mai mult, a fost schimbată și mobila din bucătăria destinată personalului medical. Internați în această secție, părinții au adus mulțumiri fundației pentru implicare și aportul valoros adus secției din spital. În total, Caritate.md a reușit să adune și să investească 21 127 euro pentru reparația capitală a WC-ului, a băii și mobilier nou în saloane. Proiectul a luat naștere și a fost implementat, după ce co-fondatoarea Caritate.md, Svetlana Sainsus a fost internată cu fiica sa în această secție și a văzut cu ochii proprii și a simțit pe propria piele dezastrul în care erau tratați micuții pacienți.
Pacientă:
„Vreau să mulțumesc Svetlanei Sainsus, pentru că suntem a treia oară internați în aceasta secție cu baiețelul și se simte diferență din ce era și cum este acum. Putem și noi oamenii de rând să avem condiții cât de cât normale pentru că era un dezastru. Noi aici zicem mulțumim pentru tot ce a reușit Svetlana Sainsus - să mobilizeze atâția oameni și să simțim diferența. Mulțumim din suflet.”
Dr. Ion Mihu Șeful Secției de Gastrologie și Hepatologie IMSP IMC:
„În numele întregii echipe a secției de Gastrologie și Hepatologie din cadrul IMSP IMC, doresc să vă adresez cele mai sincere mulțumiri pentru sprijinul generos oferit de fundația “Caritate”. Renovarea secției noastre a avut un impact profund și pozitiv asupra calității îngrijirii pe care o putem oferi copiilor din întreaga Republică Moldova. Apreciem enorm eforturile și dedicația dumneavoastră în crearea unor condiții prielnice pentru tratarea micilor pacienți. Grație sprijinului fundației și implicării personale, acum putem oferi un mediu sigur, confortabil și modern, esențial pentru recuperarea și bunăstarea copiilor noștri. Sunteți un exemplu de generozitate și altruism, iar colaborarea cu dumneavoastră este de o importanță vitală pentru noi. Ne angajăm să folosim această oportunitate pentru a îmbunătăți constant serviciile oferite și pentru a asigura că fiecare copil primește cea mai bună îngrijire posibilă. Vă mulțumim încă o dată pentru tot sprijinul acordat și ne exprimăm recunoștința profundă pentru implicarea și dăruirea dumneavoastră.”
Directorul Institutului Mamei și Copilul, Sergiu Gladun:
„Institutul Mamei și Copilului a avut parte de schimbări esențiale în ultimii ani, grație sprijinului necondiționat al fundației Caritate.md. Această colaborare a dus la îmbunătățirea semnificativă a condițiilor din secțiile vitale ale institutului, inclusiv Gastrologie, Chirurgie nou-născuți, Reanimare și terapie intensivă nou-născuți, Neurologie vârsta fragedă, Patologia Gravidității și Urgențe Obstetricale. Aducem cele mai sincere mulțumiri și aprecieri doamnei Svetlana Sainsus - Co-fondator platforma Caritate.md, întregii echipe pentru efortul depus și generozitate, dar și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor proiecte importante”.
Investițiile în infrastructură, cum ar fi mobilierul nou, saltelele confortabile, geamurile care izolează termic și fonic, precum și reparațiile spațiilor destinate pacienților și angajaților, au avut un impact profund asupra calității serviciilor medicale oferite. Aceste îmbunătățiri nu numai că au sporit confortul și siguranța pacienților, dar au și oferit personalului medical un mediu de lucru mai bun, permițându-le să ofere îngrijire de cea mai înaltă calitate.
Svetlana Sainsus, co-fondatoare Caritate.md:
„Mulțumesc mult tuturor pentru implicare, în ultimii ani împreună am reușit să schimbăm situația așa câte puțin în câteva secții, sigur e o picătură în mare, dar e o picătura de istorie pe care noi, oamenii mici o scriem. Fiind internată cu fiica mea în această secție și văzând ce chin este pentru părinți cu copilașii bolnavi, mai întâi de toate mi-am promis mie și medicilor de acolo că vom reuși să schimbăm situația. Plecăciuni și recunoștință pentru toți oamenii care m-au susținut. Împreună cu toți donatorii, noi am reușit în câteva luni să oferim condiții umane pentru pacienții acestei secții. Pentru că fără oameni, acest proiect #CuDragPentruAcasa nu ar fi posibil. Plecăciuni pentru toți donatorii care susțin și vin cu inițiative să realizăm și mai multe proiecte de suflet ce le vom lăsa copiilor noștri. Fiecare omuleț atât din țară cât și de peste hotare, poate susține micile proiecte realizate cu mult suflet și dăruire pentru țărișoara noastră mică, doar priviți ce pot face oameni mici cu suflet mare”.
sursa: unimedia.info