Strigăt de ajutor din partea profesorului care a luat-o la rost pe Monica Babuc

Profesorul care i-a adresat o scrisoare deschisă ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, în care se plângea de birocrația din sistemul de învățământ, cere ajutorul părinților profesorilor, presei, societății civile.

“Distribuim! Părinții strigau pe coridoare: „E provocare, domnule Vasili! Nu vă dați demisia. Noi nu avem nici arma Justiției în mână, nici greutatea portofelului care să ne permită să ne apărăm. E dureros, deoarece nimeni nu te întreabă de mâinele bătătorite din cauza sacoșelor pline cu caiete, de faptul dacă ți-au mai rămas bănuți pentru xerox și pâine până la următorul salariu. N-am oprit nimic. Şi tinerețea şi cunoștințele şi sufletul, toate le-am dat. Ce mai vreţi? S-a început ședința cu părinții din clasa a VIII-a „B”, totul decurgea bine. Am vorbit despre elevi, despre reușitele lor. A intrat doamna directoare și mi-a spus să ne ducem în clasa a V-a „B”. Deși diriginta clasei mă anunțase dinainte că acolo sunt mulți părinți nemulțumiți și chiar plângeri.(apărute din senin) Am intrat. I-am salutat pe toți. I-am întrebat dacă totul e bine? O doamnă a început să citească de pe o foaie atâtea învinuiri. 

Din partea Directoarei cu atâta mândrie am auzit o replică: 

„Asemenea lucruri se sancționează cu demisia pe bază de articol”. Am amuțit. Acesta este șeful care te susține și-ți șterge lacrimile. Ceilalți părinți mi-au luat apărarea. Erau revoltați. Am ieșit distrus. Unde sunt acei „mulți” părinți despre care îmi tot spunea și directoarea, și diriginta. Și mă gândeam la un singur lucru: Oare aceasta este mulțumirea pentru toate lucrurile frumoase pe care le fac? Oare de asta toți copiii pe coridoare mă strigă de la o 100 de metri: Bonjour, monsieur le professeur! Oare de asta intrând în clasă am găsit azi un elev cu mâinele pline de pământ și avea alături de el un pahar cu apă. M-am speriat. Îl întreb ce s-a întâmplat? 

Ceea ce am auzit mi-a dat aripi: „Acesta este cabinetul meu iubit. Îmi place franceza și nu pot lăsa această floare să moară”. De ce m-am trezit peste noapte mai rău decât un hoț și un pușcăriaș? Doar din cauza că am am spus ceea ce se-ntâmplă cu adevărat în sistemul de învățământ? În viața mea nu am lovit copii, în viața mea nu am pus mâna pe copii, doamnă directoare. Conducerea liceului se răzbună. Apar Plângeri pe care nu le-am văzut. Știu că doriți demisia mea. Dar aveți un pic de omenie. Doamna dată a afirmat că a fost la dumneavoastră în cabinet și a vorbit despre anumite incidente, de ce nu m-ați chemat și pe mine? De ce v-ați permis să devin „bătăuș de copii” în fața atâtor părinți? Da, dumneavoastră sunteți „tanti care fugărește profesorii din școală”! E

u spre deosebire de dumneavoastră v-am respectat. E dureros că ați speriat și profesorii din liceu să nu vorbească cu mine, iar cei care au făcut-o erau intimidați. M-ați lovit. M-ați înjosit fără de vină. M-ați lăsat fără de apărare. Și istoria mea, e și istoria atâtor profesori. Aruncați în lupte de dezvinovățire la care nici nu s-au fi gândit vreodată. 

Mulțumesc părinților care strigau pe coridoare: E provocare, domnule Vasili. Nu vă dați demisia. Vă rugăm. Astăzi m-am simțit ca un soldat nimerit sub tirul nesfârșit de gloanțe. Am încercat să apăr ce-a mai rămas din ideea de demnitate, onoare și școală.

Mulțumesc, Monica Babuc și mulțumesc doamnă directoare pentru Reforme. Cer sprijinul părinților, profesorilor, presei, societății civile. Acum am nevoie de voi! Nu vreau să plec din țară. Eu îmi iubesc copiii și profesia.