Străinii vor să ne reprezinte ţara la Eurovision!

Străinii vor să ne reprezinte ţara la Eurovision!

-
//
17.12.2014

Încep emoțiile pentru participanții concursului Eurovision Song Contest 2015. La prima audiere vor fi apreciate 68 de creații muzicale, care au fost înscrise pentru etapa națională.

Străinii vor să ne reprezinte ţara la Eurovision!

În acest an, pentru prima dată, Regulamentul Eurovision prevede și acceptarea participanţilor din alte ţări. Cei mai mulţi candidaţi străini vin din Marea Britanie - şapte, apoi urmează Rusia şi Spania – cu câte doi candidaţi. Din Belarus, Canada, Cipru, Irlanda, Italia, Norvegia, România şi Ucraina s-a înregistrat câte un candidat. Unii participanți s-au înscris în competiție cu mai multe piese.

Astfel, dintre cele 68 de piese, membrii juriului urmează să selecteze 60. Piesele selectate în cadrul primei etape a concursului vor fi interpretate live în cea de-a doua etapă a concursului, care va avea loc pe data de 17 ianuarie 2015, scrie realitatea.md

Finala națională Eurovision Song Contest va fi organizată la 28 februarie 2015. Aceasta va fi precedată de două semifinale, care se vor desfășura pe data de 24 și 26 februarie 2015.

Concursul Eurovision Song Contest 2015 va fi găzduit de Austria.