mamaplus

Spitalul Gheorghe Paladi are un nou interimar, după demisia Luminiței Mihalcean

-
//
30.08.2023

Luminița Mihalcean a fost demisă din funcția de directoare interimară a Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, la aproape o lună după ce mai mulți angajați ai instituției au cerut acest lucru. Anunțul a fost făcut de primarul Chișinăului, Ion Ceban, într-o ședință cu colectivul spitalului.

mamaplus

Demiterea vine după ce, anterior, angajații spitalului au acuzat-o pe Mihalcean de management defectuos, spunând că instituția duce lipsă de medicamente și consumabile necesare, iar, în consecință, numărul pacienților a scăzut, transmite Europa Liberă.

Ei au cerut să fie făcută o anchetă de serviciu și au trimis petiții mai multor instituții: Ministerul Sănătății, Consiliul Municipal Chișinău, primarul general, șeful Direcției asistență medicală și socială, Inspecția Financiară, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție.

Primăria Capitalei a creat o comisie care să examineze aspectele invocate în petiția angajaților spitalului. Jurista primăriei, Domnica Colța, a declarat Europei Libere că Ion Ceban a anunțat, într-o ședință cu colectivul spitalului, plecarea din funcție a directoarei interimare, însă dispoziția și raportul comisiei încă nu au fost prezentate.

Locul Luminiței Mihalcean va fi ocupat de vicedirectorul spitalului, Vasile Guzun, cel care a fost anterior propus de angajați. Acesta va asigura interimatul până când Ministerul Sănătății va anunța un concurs pentru funcția de director. Deocamdată, acesta nu poate fi organizat întrucât instituția este în litigiu cu fostul director.

Luminița Mihalcean a fost directoare interimară a Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Palade” din noiembrie 2022, când fostul director, Iurie Crasiuc, a fost demis, în urma unei inspecții financiare și a unei anchete de serviciu, care a arătat că instituția fusese gestionată prost din punct de vedere economic.