O astroloagă americană obsedată de eclipsa care a avut loc luni, deasupra Statelor Unite, şi-a înjunghiat mortal partenerul şi şi-a aruncat cele două fiice din maşină în timp ce aceasta circula pe autostradă, cu câteva ore înainte de fenomenul ceresc, potrivit Los Angeles Times.
Găsită moartă la scurt timp după aceea în vehiculul său, Danielle Johnson se prezenta ca „vindecător divin” şi oferea online „purificări ale aurei”, precum şi citiri ale semnelor zodiacale. Pe reţelele de socializare, ea îşi spunea Ayoka. Săptămâna trecută, influencerul a postat un mesaj în care compara eclipsa cu „apogeul războiului spiritual” şi spunea că toată lumea ar trebui să „aleagă o tabără”. „Apocalipsa este aici”, a spus ea într-o altă postare.
Luni dimineaţă, cu câteva ore înainte de eclipsă, ea şi-a înjunghiat partenerul, un fost militar în vârstă de 29 de ani, în inimă, potrivit Los Angeles Times.
Ea a lăsat urme de sânge în apartamentul lor din Los Angeles, înainte de a fugi cu Porsche Cayenne-ul său împreună cu cele două fiice, potrivit primelor concluzii relatate de ziar. Mergând cu viteză pe o autostradă din oraş, ea şi-a împins copiii afară din maşină.
Cea mai mare, în vârstă de nouă ani, a supravieţuit. Dar sora ei mai mică, un bebeluş de opt luni, a fost găsită moartă.
Ulterior, poliţia a găsit vehiculul, care s-a izbit de un copac la 160 km/h pe un drum de coastă. Corpul lui Danielle Johnson era grav mutilat şi greu de identificat, potrivit ziarului.
Eclipsele au fost asociate de mult timp cu profeţii ciudate despre sfârşitul timpului, despre care oamenii de ştiinţă spun că nu au nicio bază reală. Milioane de oameni au urmărit luni o eclipsă totală rară în America de Nord, care a arătat un soare negru, obstrucţionat de Lună.
Fenomenul a fost vizibil de pe coasta Pacificului din Mexic până în estul Canadei, trecând prin Texas, Arkansas, Cascada Niagara şi New England. Nu a fost vizibil din Los Angeles, care a trebuit să se mulţumească cu o eclipsă parţială.