mamaplus

Singuri, în toiul nopții. Doi copii de 2 și 3 ani hoinăreau desculț pe o stradă din Durlești

-
//
15.09.2020

Potrivit Politiei, totul s-a întâmplat noaptea trecută în jurul orei 1:00, pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești. Anterior, o femeie a observat copiii de 2 și 3 ani cum se plimbau pe afară fără supravegherea părinților și a sunat la numărul de urgență.

La fața locului a ajuns și o ambulanță, iar între timp tatăl copiilor anunțase Poliția despre dispariția copiilor. Din spusele tatălui, a fost stabilit că aceștia locuiesc în Durlești și au la întreținere 4 copii cu vârste cuprinse între 2 și 11 ani. Bărbatul a mai spus că s-a culcat împreună cu copiii, iar aproximativ la ora 2:00 s-a trezit și a observat că minorii au dispărut. Prin urmare, tatăl a început să-i caute și a anunțat Poliția. Ulterior, copiii s-au intors acasă, fiind însoțiți de oamenii legii.

Pe cazul dat urmează să fie sesizate organele abilitate, iar părinții vor fi documentați de polițiști. Aceștia riscă o amendă de la 300 la 750 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 15 la 25 de ore.