mamaplus

Și-a speriat copiii și a aruncat cu fierul de călcat în concubină. Un bărbat din Chișinău, condamnat la închisoare

-
//
11.07.2022

Un bărbat din Chișinău își va petrece următorii 3 ani după gratii, fiind condamnat pentru violență în familie. În privința acestuia s-a pronunțat pe 6 iulie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Potrivit Procuraturii Generale, bărbatul vizat este învinuit în baza probelor administrate de către procurori că, în noaptea de 10 aprilie 2018, în timp ce se afla la domiciliul său temporar din sectorul Botanica al capitalei, a manifestat violență psihică în privința a doi minori și violență psihică și fizică în privința concubinei sale, lovind-o cu mâinile și picioarele peste diferite părți ale corpului, aruncând în ea cu diferite obiecte și anume cu fierul de călcat, cu telecomanda, cauzându-i acesteia, conform raportului de expertiză judiciară vătămări corporale ușoare.

În procesul de audiere în calitate de inculpat, bărbatul nu și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Totodată, la pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de judecată a dispus încasarea din contul persoanei condamnate în beneficiul concubinei sale și celor doi minori ai săi, a sumei de 100 mii lei, cu titlu de prejudiciu moral cauzat ca urmare a săvârșirii infracțiunii.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.