mamaplus

Și-a bătut concubina până la moarte: Învinuitul, în arest preventiv

-
//
07.10.2024

Un bărbat de 55 de ani a fost plasat în arest preventiv, fiind suspectat că și-a bătut până la moarte concubina, o femeie de 60 de ani. Inspectoratul de Poliție Glodeni a pornit urmărirea penală la data de 3 octombrie.

mamaplus

Potrivit Poliției, în perioada 1-2 octombrie, suspectul i-a aplicat femeii lovituri în regiunea capului. În urma traumelor, victima a decedat. Aceasta a fost găsită la domiciliul său, într-un sat din raionul Glodeni, pe data de 2 octombrie, transmite Știri.md.

În urma examinării, medicul legist a depistat că trauma cranio-cerebrală și celelalte leziuni, au legătură directă cu decesul femeii.

Oamenii legii l-au reținut pe suspect, iar pe data de 5 octombrie, judecătorii au admis demersul procurorilor de la Glodeni și au dispus plasarea în arest preventiv pe un termen de 30 de zile.

Dacă vina bărbatului va fi dovedită în instanță, el riscă închisoare de până la 15 ani.

Poliția notează să suspectul nu își recunoaște vina.