Nu există, probabil, nimic mai frumos ca zâmbetele de pe feţele copiilor noştri. Copiii nu ştiu să joace roluri, iar dacă zâmbesc, fiţi siguri că emoţiile lor sunt sincere. Fiecare copil merită doar ce e mai bun, iar sarcina adulţilor este să facă în aşa fel încât micuţii să zâmbească cât mai des.
În ultimul timp, Shopping MallDova oferă posibilitatea de a zâmbi unui număr tot mai mare de copii. Începând cu anul 2015 centrul comercial a lansat un proiect de responsabilitate socială sub genericul „Zâmbete de copii”. Proiectul presupune că, o dată pe lună, un grup de copii din şcolile specializate sau şcolile-internat vine în vizită la Shopping MallDova. Aici pe copii îi aşteaptă programe de divertisment, gustări şi, desigur, cadouri.
La 12 aprilie a avut loc a treia astfel de vizită din anul 2016. De această dată a fost aleasă şcoala specializată nr. 7 din capitala.
Programul pentru copii a fost bogat şi interesant. De această dată participanţii proiectului au fost întâmpinaţi cu dansuri incendiare şi animatori, un prânz delicios la cafeneaua Shopping MallDova şi experimente chimice adevărate demonstrate de echipa Laboratorului X.
Ina Mamaliga, managerul secţiei de marketing a Shopping MallDova: „Shopping MallDova încearcă întotdeauna să îşi surprindă oaspeţii. Proiectul nostru „Zâmbete de copii” are drept scop să dăruiască fericire tuturor copiilor, chiar şi celor consideraţi deosebiţi de către întreaga societate. Programul de astăzi se deosebeşte un pic de cel obişnuit. De obicei permitem micuţilor să îşi descarce întreaga energie, astăzi însă o parte a programului poate fi calificată drept instructivă şi educativă. Participanţii au nimerit într-un laborator chimic adevărat, unde au loc minuni! Această vizită este legată de Sfintele sărbători pascale care se apropie. Tocmai de aceea în vizită la copii a venit un iepuraş uriaş, care le-a împărţit tuturor câte un ou de ciocolată. Dar acestea nu sunt toate cadourile pe care le-au primit participanţii proiectului, Shopping MallDova a pregătit multe alte dulciuri, jucării şi cărţi ale Editurii „Prut”.
Cât de mulţumiţi au fost copiii de ceea ce se întâmplă în jur ne putem convinge doar uitându-ne la feţele radioase ale profesorilor şi educatorilor.
Veronica Ţugulschi, psihopedagog: „Nu am văzut niciodată clasa mea atât de fericită. Toţi au fost cuprinşi dintr-odată de o energie nemaipomenită, toţi zâmbesc şi râd. Nu am făcut nimănui nici o observaţie. Disciplina este la cel mai înalt nivel. Mulţumim organizatorilor!”
Într-adevăr, pe teritoriul sărbătorii domnea o atmosferă de căldură, bunătate şi fericire simplă, de copil! Iată ce spun micii oaspeţi despre „ieşirea lor în lume”:
- „Clovnii cu care am dansat se mişcă foarte bine! Aş vrea şi eu să pot la fel!”
- „Cel mai mult mi-au plăcut cadourile pe care le-am primit la sfârşit. Eu ador să citesc, iar acum colecţia mea s-a îmbogăţit cu încă o carte”.
- „Iepuraşul era ca viu! M-a făcut să râd din tot sufletul”.
Dar proiectul de responsabilitate socială „Zâmbete de copii” de la Shopping MallDova nu se opreşte aici. Foarte curând pragul centrului comercial şi de distracţii va fi trecut de un alt grup de copii, iar sălile se vor umple iarăşi de râsete cristaline şi zâmbete fericite!