Prestarea gratuită a serviciilor stomatologice pentru copii din localități rurale va fi reluată începând cu 2 septembrie. Echipele mobile de stomatologi vor vizita, în perioada septembrie-decembrie anul curent, raioanele Cantemir, Leova, Cimișlia, Hâncești.
Serviciile sunt acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, transmite IPN.
„Ne dorim ca un număr cât mai mare de copii, indiferent de locul de trai, să aibă acces la îngrijiri stomatologice de calitate. Contribuim astfel la prevenirea problemelor dentare și promovăm sănătatea orală de la o vârstă fragedă”, a declarat Anna Ciorici, specialistă coordonatoare din cadrul Direcției asigurări în sănătate a CNAM.
De la începutul anului, circa 6.300 de copii din diverse localități rurale ale Republicii Moldova au beneficiat gratuit de servicii stomatologice în valoare de aproape 2.627.000 de lei. Echipele mobile de medici specialiști s-au deplasat în 60 de localități din raioanele Strășeni, Criuleni, Căușeni, Nisporeni, Dubăsari, Cahul.
Pentru prestarea serviciilor medicale stomatologice de către echipele mobile de medici specialiști, în fondul măsurilor de profilaxie pentru anul 2024 au fost planificate peste cinci milioane de lei.