mamaplus

În secția de boli infecțioase pentru copii nu mai sunt locuri

-
//
15.07.2024

Secția de boli infecțioase a spitalului din Comrat nu mai are locuri libere. 24 de paturi din 24 sunt ocupate de minori, care ajung la spital cu simptome de enteroviroză.

mamaplus

Potrivit șefei secției pediatrie din cadrul spitalului din Comrat, Evghenia Bratunova, toți pacienții manifestă aceleași simptome - febră, vomă, diaree și dureri abdominale, transmite Newtv.md.

„În fiecare zi avem copii internați, toate paturile sunt ocupate. Vorbim de minori cu vârstele de până la 16 ani. Toți pacienții manifestă aceleași simptome - febră, vomă, diaree și dureri abdominale. Este vorba despre virozele sezoniere, care se transmit pe cale orală și în cazul în care nu se respectă igiena personală. Cel mai des se îmbolnăvesc minorii, care intră în contact cu alți copii, merg la piscină, la teren de joacă”, a explicat Evghenia Bratunova.