mamaplus

Seamănă izbitor! O interpretă autohtonă e copia unei actrițe din serialele turcești

-
//
31.05.2023

Tânăra interpretă de la noi Camelia Ursu poate fi ușor confundată cu o celebră actriță din serialele turcești, scrie perfecte.md.

mamaplus

Despre asta i-au scris mai mulți urmăritori și admiratori ai artistei pe rețelele de socializare. Camelia este asaltată, practic zilnic cu astfel de mesaje. De mai multe ori, artista a vorbit chiar și în InstaStory-uri despre asta.

Bloggerița a publicat mai multe imagini primite de la urmăritorii ei, în care aceștia afirmă că ar semăna izbitor cu actrița Hande Ercel, protagonista serialului turcesc ”Bate la ușa mea” în rolul lui Eda Yildiz.

mamaplus

Interpreta a menționat că despre asta i s-a comunicat de ceva timp.

mamaplus

”Nu există un om în ultimul timp care să nu-mi zică că semăn cu ea. primesc sute de mesaje cu asta și voi știți că nu doar odată am zis. Eu nu văd vreo asemănare, dar absolut toți îmi zic asta. Deja aș putea să zic că eu îi ea, la cât de mult mă asociază toți cu această actriță”, scrie Camelia într-un Story.

Camelia s-a lansat anul trecut cu o frumoasă melodie ”Filmul tău”, a cărui text și melodie au fost compuse chiar de ea.

Recent, tânăra interpretă a împlinit 20 de ani, iar cu această ocazie a lansat o piesă nouă și foarte ritmată în care își cântă numele ”Floarea Ta”.

mamaplus