Peste 30 de mii de elevi din municipiul Chișinău frecventează grupele cu program prelungit, a anunțat Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției generale educație, tineret, în cadrul ședinței de astăzi a Primăriei.
„Cu referire la grupele cu program prelungit, la 20 septembrie conform ordinelor emise de instituțiile de învățământ, s-a solicitat organizarea grupelor cu program prelungit în 113 instituții, în număr de 1085 de grupe, după cum, urmează: 1032 cu program prelungit de 3 ore și 53 de grupe cu program prelungit de 6 ore. Aceste grupe vor fi frecventate de 30.731 de copii, după cum urmează: 29.133 de elevi în grupele cu program prelungit de 3 ore și 1598 de copii în grupele cu program prelungit de 6 ore.
Selectarea tipului de grupe ca și timp, de 3 sau de 6 ore, se face la solicitarea directorului instituției, după sondajul efectuat în rândurile părinților.
Grupele cu program prelungit sunt finanțate în proporție de 100% din bugetul Primăriei, iar 80% din părinți achită alimentația copiilor pentru grupele cu program prelungit. În celelalte 20% de cazuri este vorba despre copii care vin din familii social-vulnerabile și Primăria achită alimentația acestora”, a precizat Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției generale educație, tineret a Primăriei.