Totul a început după ce o femeie de 30 de ani a cerut ajutorul miliției în căutarea feciorului dispărut. Din spusele femeii, minorul de doar 14 ani ar fi ieșit din casă noaptea.
În urma acțiunilor întreprinse de milițieni, trupul neînsuflețit al copilului a fost găsit în pădurea din apropierea satului Chițcani, raionul Căușeni. Băiatul a fost găsit legat de un copac, iar pe corpul acestuia au fost depistate urme de moarte violentă.
De menționat că acesta nu este primul caz de acest gen. Alte două cazuri la o distanță de doar câteva luni au fost înregistrate în regiune. În luna precedentă, în orașul Bender a fost găsit corpul neînsuflețit al unui minor, atârnat de un copac, la fel într-o pădurice. Cu un an mai devreme, corpul neînsuflețit al unei fetițe a fost găsit în aceeași pădure aflată în apropierea satului Chițcani. Cadavrul acesteia era atârnat de un copac.
Milițienii din stânga Nistrului cercetează și versiunea că toate aceste cazuri ar putea fi fi legate încât vârsta victimelor este aproximativ aceeași. Preliminar se presupune că vinovat în aceste cazuri ar fi un maniac în serie.