mamaplus

Șase moldoveni au decedat de COVID-19 după ce s-au vaccinat

-
//
07.09.2021

Şase persoane din Republica Moldova care au primit vaccinul anti-COVID au decedat după ce s-au infectat cu coronavirusul de tip nou. Dintre acestia, cinci aveau doar o singură doză de vaccin, iar o persoană avea ambele doze de vaccin administrate. Informația a fost confirmată pentru portalul Anticorupție.md de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

„La moment, sunt înregistrate șase cazuri de deces de COVID-19 în rândul persoanelor care au în anamneză cel puțin o doză de vaccin anti-COVID. Dintre cele șase persoane decedate, trei persoane au fost vaccinate cu vaccinul Astra Zeneca, o persoană cu Pfizer, o persoană cu Sputnik-V şi o persoană cu vaccinul Janssen. În acest contex,t menționăm că trei persoane sunt locuitori ai municipiului Chişinău și câte o persoană din Cahul, Soroca și Edineț”, informează ANSP.

În Republica Moldova au fost administrate 1.306.726 de doze de vaccin, dintre acestea 709.633 de persoane au fost vaccinate cu ambele doze de vaccin. Dintre cei vaccinați 108 persoane au prezentat reacții adverse și 1.359 - reacții adverse ușoare.