Sarea, la fel de periculoasă ca fumatul

Sarea, la fel de periculoasă ca fumatul

-
//
31.05.2014

În ţările dezvoltate se consumă sare în exces, fiind un obicei la fel de periculos ca fumatul, alcoolismul, sedentarismul sau obezitatea. Din sare, sodiul este cel care ne interesează, căci organismul uman are nevoie de el pentru a funcţiona. Sodiul ajută la menţinerea unei concentraţii corecte a fluidelor corporale, joacă un rol important în transmiterea impulsurilor electrice către terminaţiile nervoase şi contribuie la absorbţia nutrienţilor în cellule, conform telegraph.co.uk.

Sarea, la fel de periculoasă ca fumatul

Excesul de sodiu face ca organismul să reţină prea multă apă, aşa încît creşte volumul fluidelor corporale. Mulţi specialişti consideră că sarea duce la hipertensiune arterială, care, la rîndul ei, duce la boli coronariene şi accidente vasculare cerebrale.

În mod normal, un adult poate să elimine excesul de sodiu prin urină, dar dacă nu are rinichi sănătoşi, sarea poate dăuna. Specialiştii recomandă să nu consumăm mai mult de şase grame de sare pe zi, adică puţin mai mult de o linguriţă. Dacă am reuşi să ne limităm la cantitatea indicată , am putea preveni cîteva sute de mii de infarcturi şi accidente cerebrale pe an. Sarea pe care o adăugam în mîncare nu depăşeşte 10-15% din consumul zilnic. Astfel, problema nu este în cele două-trei grame de sare, ci în cantităţile mari de sare care fac parte din compoziţia alimentelor procesate.

Aproximativ 80% din sarea pe care o consumăm vine din alimentele procesate - mezeluri, conserve, pîine etc. Totuşi, studiile au arătat că oamenii nu pot face diferenţa între un produs din carne bogat în sare şi unul mai sărac. Sarea este adăugată în alimentele procesate şi pentru gust, dar şi pentru a ajuta la conservare.

Adevărata problemă nu este sarea de masă, cea pe care o punem noi în mancare, ci aditivii alimentari care se folosesc la producerea alimentelor procesate. Unii dintre aceştia conţin sodiu foarte mult. Chiar se estimează că 70% din sodiul pe care îl consumăm provine din alimentele procesate.

Putem limita cantitatea consumată numai dacă evităm mâncarea procesată. Cei de la OMS estimează că, la nivel mondial, peste 4 milioane de decese ar fi evitate, în fiecare an, dacă am învaţa să ne limităm la cele 5 grame de sare pe zi. Cei care nu fac asta riscă un atact vascular cerebral sau boli cardiovasculare grave.

În mod natural, sodiul se găseşte în foarte puţine alimente, de exemplu, în ouă şi peşte.

Sursa: noi.md