mamaplus

Sărbătoare mare în calendar! Creștinii ortodocși celebrează Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

-
//
04.12.2024

Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi, 4 decembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, cunoscută în popor ca „Ovidenia”. Această sărbătoare este una dintre cele 12 Praznice Împărătești.

mamaplus

Potrivit Bisericii, în această zi credincioșii au dezlegare la pește chiar dacă e perioada postului. De asemenea, se mai spune că de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, ca și de Crăciun, cerurile se deschid, iar oamenii pot înțelege graiul animalelor.

Dacă în această zi este soare şi senin, vara va fi secetoasă. Dacă vor fi nori, peste an vor fi epidemii, iar dacă va ninge, va fi iarna grea. Ca să aibă spor şi belşug în casă, de această sărbătoare oamenii nu trebuie să lucreze, iar gospodinele nu trebuie să spele rufe, fiind o sărbătoare bisericească marcată cu cruce roşie în calendarul ortodox.

În ziua Ovideniei, copiii pun în vase cu apă crengi de măr, care, ținute la lumină și căldură, înfloresc și sunt folosite în noaptea de Anul Nou pentru sorcove. Tot în această zi, oamenii certați ar trebui să ceară iertare și să se împace.

Amintim că joi, 28 noiembrie curent, creștinii ortodocși de stil vechi au intrat în Postul Nașterii Domnului, cunoscut și ca Postul Crăciunului. Postul durează 40 de zile și se va încheia pe 7 ianuarie, de sărbătoarea Nașterii Domnului.