Salariile profesorilor vor fi majorate cu 9% din septembrie

Salariile profesorilor vor fi majorate cu 9% din septembrie

-
//
23.06.2016

Salariile lunare ale cadrelor didactice urmează a fi majorate din 1 septembrie 2016 cu circa 9 la sută.

Salariile profesorilor vor fi majorate cu 9% din septembrie

Hotărîrea a fost adoptată la ședința de astăzi a Guvernului, relatează NOI.md.

Potrivit legislației în vigoare, salariile angajaților din sistemul educațional sînt revăzute anual, pe măsura creșterii procentuale a salariului mediu prognozat pe economie.

Astfel, salariul unui rector va fi majorat de la 4945 la 5370 de lei, salariul unui profesor universitar – de la 3710 la 4030 de lei, al unui profesor din instituțiile preuniversitare – de la 2470 la 2680, iar al cadrelor didactice din învățămîntul preșcolar – de 2720 la 2955 de lei.

Pentru implementarea proiectului sînt necesari circa 85 de milioane de lei, pentru trei luni ale anului 2016. Precizăm că pentru anul curent, salariul mediu prognozat pe economia națională este 5050 de lei.

Salariile profesorilor vor fi majorate cu 9% din septembrie

Sursa: NOI.md