Comisia pentru Situații Excepționale a anulat deciziile ilegale ale Comisiei municipiului Chișinău pentru Situații Excepționale.
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministrul Dorin Recean, a anulat deciziile ilegale ale Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău ce țin de finanțarea și gestionarea serviciilor de asistență personală, care declară ilegal ordinul ministrului Educației și Cercetării privind încetarea raporturilor de muncă cu șeful Direcției educație a municipiului Chișinău, dar și cea prin care s-a aprobat regulamentul cu privire la taxele pentru activitatea grupelor cu program prelungit în școlile din capitală.
Comisia a constatat că nu există niciun temei legal pentru comisia municipală de a lua astfel de decizii și a solicitat Cancelariei de Stat să sesizeze Procuratura Generală întru verificarea acțiunilor persoanelor responsabile pentru adoptarea deciziilor respective.
„Prin decizia CSE a municipiului Chișinău, taxele pentru programul prelungit s-au pus pe umerii părinților. Această Comisie nu poate anula ordinele unui ministru. Ceea ce s-a întâmplat este o depășire evidentă a atribuțiilor și ne vom adresa organelor competente pentru stabilirea unor sancțiuni”, a spus ministrul Dan Perciun.
O altă decizie a CSE se referă la alocarea de către Guvern a sumei de 50 milioane de lei, din Fondul de intervenție, în vederea acordării ajutorului financiar de urgență pentru fermierii afectați de unele calamități naturale, înregistrate în anul 2023.
De asemenea, Comisia pentru Situații Excepționale a anulat starea de alertă în sectorul gazelor naturale. Această decizie a fost aprobată după ce membrii Comisiei au constatat că, datorită diversificării surselor de alimentare și suplinirii stocurilor, starea de alertă pe piața gazelor naturale nu mai este necesară.