mamaplus

În România a fost confirmat primul caz cu noua tulpină de COVID-19 din Marea Britanie

-
//
08.01.2021

Primul caz de COVID-19 cu noua tulpină din Marea Britanie a fost confirmat în România. Este vorba despre o femeie din Giurgiu care nu a călătorit în străinătate şi care nu este internată, a declarat purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, dr. Cătălin Apostolescu.

"Confirmarea e de o oră - o oră şi ceva. E vorba de o tânără de 27 de ani din judeţul Giurgiu, care s-a prezentat la spitalul nostru în data de 3 (ianuarie), cu simptome minime. A fost testată şi lăsată să plece acasă. Din datele pe care le avem, nu a călătorit în afara ţării. Urmează ca DSP să facă o anchetă epidemiologică amănunţită”, a afirmat, pentru B1 TV, dr. Cătălin Apostolescu.

Pe 3 ianuarie au apărut informaţii potrivit cărora o nouă tulpină SARS-CoV-2 ar putea fi identificată la un pacient internat la Institutul Matei Balş. 

Ministerul Sănătăţii a transmis însă că pe teritoriul României nu a fost confirmată până în prezent noua variantă SARS-Cov-2 depistată în Marea Britanie.