O femeie de naționalitate română, care era mama a trei copii, a fost ucisă marți, 30 august, într-o localitate din Austria.
Cel care i-a luat viața femeii în vârstă de 32 de ani este chiar soțul său, un cetățean turc în vârstă de 35 de ani, cu care nu mai locuia împreună. Potrivit rotalianul.com, acesta s-a certat la telefon cu femeia. În jurul orei 20.30, a sunat-o din nou și i-a cerut să coboare în fața blocului unde femeia locuia împreună cu cei trei copii ai săi.
Femeia a ieșit împreună cu cel mai mic dintre copii, în vârstă de 3 ani. Furios, bărbatul a înjunghiat-o în stomac și în piept, apoi s-a urcat în mașină și a fugit de la locul faptei. Câteva minute mai târziu, a sunat la poliție și a anunțat că a făcut “ceva rău”. Bărbatul s-a lăsat arestat de polițiști, fără a opune rezistență, relatează presa austriacă.
La sosirea echipajelor medicale, femeia era deja decedată.
Polițiștii care l-au arestat au confirmat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. În timpul interogatoriului, turcul a recunoscut că și-a înjunghiat soția.
Turcul și femeia de naționalitate română erau împreună de 15 ani, însă relația celor doi a fost marcată de agresivitatea bărbatului. Acesta a fost și motivul pentru care i-a fost interzisă intrarea în locuința familiei și apropierea de soția sa în patru rânduri, începând cu 2015. Mai mult, acesta avea interdicție de a purta orice fel de armă.
Potrivit lui Philip Stadler, șeful Biroului de Stat al Poliției Criminale din Vorarlberg, tot din cauza faptului că și-a amenințat în mod repetat soția și a folosit violența fizică asupra acesteia, bărbatul a avut mai multe dosare penale soldate inclusiv cu pedeapsa cu închisoarea. Agresorul fusese eliberat din arest cu doar o săptămână înainte de comiterea crimei.
Cei trei minori ai cuplului se află în grija rudelor.