mamaplus

Revoltător: Un bărbat din Bălți și-a satisfăcut pofta sexuală în fața unei femei gravide

-
//
11.08.2022

Imagini revoltătoare, surprinse la Bălți. Un bărbat a fost filmat, ziua în amiaza mare, în timp ce se masturba în public. În imaginile apărute pe rețelele de socializare, se vede cum individul se expune indecent şi face gesturi vulgare. Locuitorii orașului Bălți spun că-și fac griji pentru siguranța copiilor, întrucât bărbatul a fost observat în mai multe zone din oraș.

Alexei Klinskii este tată a trei copii. Bărbatul spune că individul s-a masturbat chiar în fața curții case sale, atunci când soția sa gravidă se ocupa de treburile casnice.

„O persoană urmărea cu mare atenție ce se întâmplă în curtea mea și, în același timp, cum să vă spun, se atingea în zona intimă. Eram în casă când am auzit vocea revoltată a soției mele. Când am ieșit să văd ce s-a întâmplat, individul a alergat repede în direcția aceea, în sus. La întrebarea mea ce s-a întâmplat, soția nu a știut cum să-mi răspundă și am decis să ne uităm la înregistrările de pe camerele de supraveghere”, a spus Alexei Klinskii, locuitor mun. Bălți.

Oamenii legii au declarat că individul a fost identificat. Acesta ar fi un bărbat cu tulburări psihice, care nu este la prima abatere de acest fel.

„Bărbatul care apare în secvențele video anterior a mai fost documentat și sancționat pentru încălcări de ordine publică. Este vorbă de un bărbat de 40 ani, anterior judecat, fără loc permanent de trai. Pe caz se întreprind măsuri pentru stabilirea circumstanței și luării deciziei legale”, a conchis Svetlana Talpă, ofițer de presă, IP Bălți.

Locuitorii municipiului Bălți sunt rugați să apeleze de urgență la 112, în cazul în care sunt martorii unor încălcări ale Legislației.

Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!