mamaplus

Reguli noi în căminele studențești: fără zile de naștere și o distanță mai mare între paturi

-
//
22.08.2020

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a emis instrucțiuni pentru funcționarea căminelor în perioada pandemiei. Așadar, în interior nu vor fi admiși vizitatorii cu temperatura mai mare de 37 de grade, iar la intrarea va fi amplasată substanța pentru dezinfectarea mâinilor.

Potrivit CNESP, la intrare în cămin se va efectua termometria angajaților și locatarilor, distanța dintre paturi va fi mărită, astfel încât fiecare pentru un loc să fie alocați cel puțin șase metri pătrați. La fel, se vor amenaja spații de izolare în cazul depistării persoanelor suspecte că ar fi infectate.

Elevii și studenții nu vor schimba între ei obiectele de uz personal, de exemplu telefoane, tablete, instrumente de scris, pixuri, creioane, manuale sau caiete, se arată în instrucțiunile autorităților. La fel, acestora le va fi interzisă organizarea anumitor evenimente, de exemplu zile de naștere.

În cazul în care pe etaj se va înregistra măcar un caz, acesta va fi plasat în carantină, iar dacă în cămin vor fi cel puțin două îmbolnăviri, se va izola întreaga clădire.