Peste 2000 de persoane au donat sânge ieri cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge. În premieră, datorită numărului mare de donatori, programul de colectare a sângelui a fost extins cu trei ore.
2260 de oameni au donat sânge până la ora 16.00 în Chișinău, Bălți și Cahul. Datorită numărului mare de donatori, în municipiile Chișinău și Bălți, programul punctelor de colectare a fost prelungit până la ora 18.00. În anii precedenți, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, donări făceau aproximativ 1800 de persoane.
55 la sută dintre donările de sânge au fost efectuate în Chișinău. În Bălți au donat sânge 30 la sută dintre donatori, iar în Cahul, 15 la sută.
În total, în țară au fost amenajate 26 de puncte de recoltare a sangelui. Sânge au donat tineri, persoane publice, militari, polițiști, lucrători medicali.
Anual, în Republica Moldova sunt efectuate aproximativ 80 de mii de donări de sânge. Această cantitate ajunge pentru 130 de mii de pacienți.
Numărul donatorilor de sânge voluntari s-a majorat de trei ori, față de anul 2007.
Sursa: Mamaplus.MD