Cruzimea faţă de animale ar putea fi pedepsită mai dur. Un proiect de lege care prevede majorarea amenzilor pentru mutilarea patrupezilor sau întreţinerea acestora în condiţii neadecvate a fost votat în prima lectură de Parlament.
Documentul prevede şi amenzi pentru persoanele care îngroapă animalele moarte în locuri neautorizate, chiar dacă astfel de spaţii nu există în toate localităţile ţării.
Un cimitir pentru animalele de companie a fost improvizat în sectorul Buiucani, al Capitalei. Aici, îşi au locul de veci peste 50 de câini şi pisici, iar pe unele morminte au fost instalate cruci sau monumente din marmură şi granit.
Unii locuitori ai Capitalei susţin ideea amenajării unui astfel de cimitir:
"Stăpânul animalelor se ataşează de ele, le place şi poate e corect să facă aşa. Eu să fi fost în locul lor tot aşa făceam".
"Undeva mai departe de oraş. Şi aşa aerul e închis".
Totuşi, cei mai mulţi nici măcar nu au auzit de existenţa acestuia.
"Nu am auzit. Nu am nici animale şi nici nu mă interesează nici cimitirul".
"De obicei, ar trebui să fie ca să nu îngroape cadavrele pe unde se întâmplă".
"Ştiu că este unul aici, la Buiucani, exact unde este nu ştiu".
În sate, oamenii fie îngroapă, fie le dau foc animalelor moarte. Totuşi, ţăranii spun că trebuie să existe un loc special amenajat.
"Noi cu cât mai adânc cu atât mai bine. Eii, pe unde, în altă parte nu avem pe unde. Aproape de fântână nu se poate, niş de toaletă nu face."
"Eu le dau foc, le dau foc că mai bine, fără pericol, ştiţi poate să scurme altceva să scoată. Dacă nu o să-i îngroape bolile se iscă diverse, vedeţi amu câte sunt boli".
"Trebuie dus îngropat pentru că se pot molipsi şi oamenii şi păsările. W bine de pus amenzi".
Proiectul de lege aprobat de parlamentari, prevede şi sancţiuni pentru nerespectarea condiţiilor sanitar-veterinare de întreţinere a animalelor.
Stăpânii acestora ar putea fi amendaţi cu până la două mii de lei. Oamenii de la sate dau asigurări că au mare grijă de patrupezii lor.
"Căţelul meu în fiecare două săptămâni eu sunt dator să băiesc".
"Am grijă, doctorul vine şi controlează, nu e de acesta vagabond. Eu îi fac curăţenie, el îşi face treaba lui eu, iau cu sapa trag, scot".
Documentul stabileşte amenzi şi pentru mutilarea sau altor acţiuni care provoacă moartea animalelor. În acest caz, persoanele fizice ar putea fi sancţionate cu până la 2.400 de lei, iar cele cu funcţii de răspundere - cu până la 10 mii de lei.
Sursa: publika.md