Încă 13 dosare au fost admise săptămâna trecută în Programul municipal de fertilizare in vitro. Potrivit Direcției generale asistență medicală și socială, dinamica este bună, iar până în luna octombrie numărul beneficiarilor programului va ajunge la 100. Subiectul a fost discutat la ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău.
„Suntem într-o dinamică destul de bună. Considerăm că aproximativ în luna octombrie vom atinge acea cotă de 100 de cupluri care vor fi încadrate în acest program și vor beneficia gratuit de o procedură de fertilizare in vitro, așa cum prevede regulamentul și decizia Consiliului Municipal Chișinău”, a declarat șeful adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan, transmite IPN.
Potrivit regulamentului, beneficiarii sunt femeile sau cuplurile infertile care nu au aplicat anterior la proceduri de fertilizare in vitro (FIV) în cadrul programului național, finanțat de Compania Națională de Asigurări în Medicină. Beneficiarii nu pot accesa concomitent ambele programe, iar un alt detaliu important este domiciliul permanent al femeii de minimum doi ani pe teritoriul municipiului Chișinău.
Inițial, cuplurile sau femeia solitară, după caz, trebuie să se adreseze la medicul de familie la locul de trai pentru investigațiile primare necesare realizate gratuit pentru cei care dețin polița medicală (persoanele fără poliță de asigurare vor achita din surse proprii investigațiile obligatorii).
Ulterior, solicitanții vor fi referiți către Comisia teritorială de evaluare din cadrul Asociației Medicale Teritoriale pentru evaluarea eligibilității și eliberarea actului confirmativ pentru admiterea dosarelor medicale către Comisia de evaluare și aprobare a dosarelor pentru procedura FIV din cadrul DGAMS.
În baza concluziilor medicale de eligibilitate, cuplul sau femeia solitară vor depune cererea privind includerea în programul municipal pentru compensarea financiară a procedurii FIV prezentând mai multe documente.
Suma alocată anual în buget pentru acest Program municipal este de șase milioane de lei.