Priyanka Chopra le-a arătat fanilor o parte din camera amenajată pentru fiica ei și a lui Nick Jonas. Micuța s-a născut prematur, cu 12 săptămâni înainte de termen, prin mamă-surogat. Într-o postare pe contul său de Instagram, actrița în vârstă de 39 de ani, căsătorită cu solistul Nick Jonas, în vârstă de 29 de ani, le-a arătat fanilor mai multe fotografii, inclusiv o imagine cu o parte din camera fetiței ei.
Copila s-a născut în luna ianuarie, la doar 27 de săptămâni, la un spital din California de Sud, prin mamă-surogat. Micuța va rămâne în spital până când va fi suficient de sănătoasă pentru a merge acasă la părinții ei, potrivit unei surse din anturajul celor doi.
Cu toate că nu se știe încă pe ce dată va ajunge fetița lor acasă, Chopra și Jonas au pregătit deja camera micuței și o așteaptă cu nerăbdare să facă parte din viața lor. În fotografia postată de actriță se pot observa mai multe animale de pluș așezate pe o comodă albă, iar lângă acestea stătea o statuie aurie.
Priyanka Chopra a vorbit recent și despre întâlnirea ciudată pe care a avut-o cu Rosie O'Donnell, la restaurantul Nobu din Malibu, unde a fost confundată cu fiica autorului Deepak Chopra.
După acest eveniment, comedianta, în vârstă de 59 de ani, și-a cerut scuze publice printr-un videoclip care a fost distribuit în contul ei TikTok în urma incidentului și a fost criticată pe scară largă pentru alegerea cuvintelor din clip.
„Nu m-am luat niciodată atât de în serios încât să cred că toată lumea ar ști cine sunt eu sau, de altfel, care este munca mea. Dar dacă ai vrut să oferi scuze într-un mod public pentru o întâlnire privată foarte incomodă, cred că cel mai bine ar fi să cauți numele pe Google înainte de a o face sau chiar să încerci să contactezi persoana în mod direct. Toți merităm să fim respectați pentru individualitatea noastră și să nu fim numiți „cineva” sau „soția cuiva”, mai ales într-o scuză sinceră. Dacă putem învăța să ne respectăm diferențele într-un mod autentic, lumea în care vor crește copiii noștri va fi uimitoare”, a declarat Chopra.
Actrița a concluzionat scriind că numele ei de familie este unul foarte comun în India, însă nu trebuie asociat cu un nume celebru doar pentru că este același.
„Așa cum am mai spus, nu toți cei ai lui Chopra sunt legați de marele Deepak, la fel cum nu toți cei ai lui Smith sunt legați de legendarul Will Smith”, a scris ea.