Ce emoţii a avut, cât de greu i-a fost şi cine i-a fost alături, aceste lucruri a hotărât să povestească Karizma, tuturor fanilor şi prietenilor săi.
Pe 30 aprilie, interpreta Karizma a adus pe lume o fetiţă frumoasă, iar cel mai important, sănătoasă, cu numele, Daria. Pentru că multă lumea a stat cu sufletul la gură în aşteptarea minunii, artista a hotărât că trebuie să povestească toate detaliile naşterii şi să acorde nişte sfaturi tinerilor mămici.
"Vrem să vă MULŢUMIM pentru toaaaaate mesajele de felicitare!
Vreau să dau mai multe detalii despre naştere, pentru că tot primesc mesaje cu întrebări. Fetele mă întreabă de medic, de condiţii, de faptul dacă se merită sau nu sa alegi acest spital, ce medic am ales, etc.
Deci!!!!
Deja este clar că, cel mai important într-o naştere sunt specialiştii care roiesc în jurul tău în timpul acelor ore de chin: medicul, moaşa, asistentele, 'el PAPA' :))) şi aşa mai departe. DAR foarte important este şi confortul ce îl merită şi îl necesită orice mamă după naştere. Eu m-am simţit ca la un hotel de 5 stele, unde am fost supravegheată, vizitată de medici şi încurajată în noul rol. (la fel hranită bine şi gostos =))) pentru mine sşi asta contează)
Pe lângă specialişti buni, care mi-au acordat mult timp în timpul travaliului şi m-au încurajat la orice pas al naşterii (m-am simţit de parcă numai eu nasc în acel moment pe pământ, şi doar grija mea o au :))) am primit şi condiţii excelente de după naştere, ceea ce MERITĂ orice mămică!!!
Fetelor... Cele care aveţi dubii... Eu vă dau undă verde din propria experienţă! Mai întrebaţi, mai cercetări şi vă doresc la toate o naştere cât mai uşoară!"- a povestit Karizma.