mamaplus

Prima pilulă contraceptivă fără rețetă medicală a fost aprobată în SUA

-
//
14.07.2023

Administrația americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) a aprobat joi prima pilula contraceptivă fără prescripție medicală din Statele Unite.

mamaplus

„Este prima pilula contraceptivă fără prescripție medicală. Atunci când este utilizată conform instrucțiunilor, contracepția orală zilnică este sigură și se preconizează că va fi mai eficientă decât metodele contraceptive fără prescripție medicală disponibile în prezent în prevenirea sarcinilor nedorite”, a declarat Patrizia Cavazzoni, directorul Centrului pentru evaluarea și cercetarea medicamentelor din cadrul FDA, transmite digi24.ro.

Producătorul pilulei, Perrigo, a numit decizia FDA o „piatră de hotar„ și un „pas uriaș”.

„Este o expansiune revoluționară pentru sănătatea femeilor din SUA și o etapă semnificativă pentru a răspunde unei nevoi-cheie nesatisfăcute în ceea ce privește accesul la contracepție”, a declarat Frederique Welgryn, vicepreședinte global al Perrigo pentru sănătatea femeilor.

Pilula Opill ar urma să fie disponibilă fără prescripție medicală în magazine până la sfârșitul lunii martie 2024.

În cadrul unei conferințe de presă de joi, Welgryn a declarat că Perrigo „se va asigura că pilula este la îndemâna persoanelor care au nevoie de ea”, adăugând că prețul va fi comunicat în lunile următoare.

FDA s-a confruntat cu presiuni din partea legislatorilor, precum și a furnizorilor de servicii medicale, pentru a permite ca Opill să fie eliberat fără prescripție medicală.

Într-o declarație de joi, agenția a abordat potențialul său efect asupra sarcinilor nedorite.

„Disponibilitatea fără prescripție medicală a Opill poate reduce barierele de acces, permițând persoanelor să obțină un contraceptiv oral fără a fi nevoie să consulte mai întâi un medic. Aproape jumătate din cele 6,1 milioane de sarcini din SUA în fiecare an sunt nedorite. Disponibilitatea Opill fără prescripție medicală poate contribui la reducerea numărului de sarcini nedorite și a potențialelor efecte negative ale acestora”, a precizat FDA într-un comunicat.

Un grup de consilieri ai FDA a recomandat în luna mai ca Opill să fie aprobat pentru utilizare fără prescripție medicală.

Pastila trebuie luată la aceeași oră în fiecare zi pentru a fi eficientă.

Medicamentul nu trebuie folosit de femei care au sau au avut anterior cancer de sân, mai precizează FDA.