mamaplus

Prima fotografie cu fetița Ginei Pistol şi a lui Smiley. Cei doi sunt extrem de emoționați

-
//
06.11.2020

Gina Pistol şi Smiley trăiesc cea mai mare bucurie. Curând vor deveni părinți, vedeta este în al doilea trimestru de sarcină. Cu toate acestea este foarte activă, merge la job, se îngrijeşte de casă. Acum a arătat pentru prima oară minunea din burtică, o ecografie cu fiica lor. 

Prezentatoarea de la Antena 1 radiază de fericire de când a aflat că este însărcinată. Va deveni pentru prima oară mamă. Merge periodic la medicul său care îi monitorizează sarcina, face toate investigațiile necesare şi iată că nu a mai ascuns cum arată micuța ei şi a lui Smiley. Gina Pistol a publicat o imagine cu ecografia, cu fetița ei. 

Bucuria e imensă şi nu a mai ținut-o pentru ea, ci a împărtăşit-o cu fanii ei din mediul online.

mamaplus

Gina Pistol recunoaşte acum că viața ei s-a schimbat: „Am început să obosesc, nu mai pot merge aşa de mult ca înainte fără să obosesc, şi asta din cauza sarcinii avansate”, a spus vedeta.

Chiar ea a povestit cum arată o zi din viața ei. Joi, 5 noiembrie, s-a trezit la ora 6, a curățat litiera pisicii, apoi a plecat la filmări, unde a ajuns prima. Aşa că s-a machiat, s-a îmbrăcat, apoi a făcut din nou testul de coronavirus, a cincea oară, după câteva zile. Şi totul a fost filmat de vedeta-prezentatoare, live pe Instagram.

Vedeta prezintă şi cel de-al nouălea sezon de la Chefi la cuțite. Frumoasa prezentatoare nu va mai fi singură, ci îl va avea alături pe Speak, care îi vine în ajutor. Debutul filmărilor pentru noul sezon a fost plin de surprize pentru Gina Pistol. Pentru a avea grijă de ea, chefii i-au pregătit o cameră specială, amenajată fix pe gustul ei, unde să se poată odihni şi de unde să privească tot ce se întâmplă cu concurenții.

„Chefii au fost deosebit de drăguți, nu mă aşteptam la o asemenea surpriză şi îmi dau seama că noi chiar am ajuns o familie”, a povestit Gina.

„Am aflat că şansele ca eu să rămân însărcinată pe cale naturală sunt foarte mici”

Prezentatoarea de la Antena1 admite că nu s-a putut bucura pe deplin de această minune din viața ei, pentru că în urmă cu câțiva ani i se spusese că are puține şanse să rămână însărcinată pe cale naturală, dar iată că destinul a decis altceva. Gina aşteaptă o fetiță şi i-ar plăcea ca aceasta să poarte numele Maria.

„Noi acum înseamnă TREI! În urmă unor analize medicale, acum câțiva ani, am aflat că şansele ca eu să rămân însărcinată pe cale naturală sunt foarte mici. Iată că Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi! Am avut multe emoții, nici nu am îndrăznit să mă bucur sau să răspândesc vestea până când nu i-am auzit inima cum bate şi am ştiut că totul este bine. În sfârşit, a venit momentul să aflați de la noi ce am făcut în ultimii 3 ani şi cum, din 2 oameni care se iubesc, vom deveni 3! Este mult râs, mult plâns de fericire, multă susținere şi multă emoție în viața noastră şi în acest oracol video pe care îl împărțim cu voi, cu toată recunoştință pentru susținerea şi mesajele pe care le-am primit până acum”, spune Gina Pistol.