mamaplus

Prețul la măști, mănuși și dezinfectanți va fi monitorizat de FISC

-
//
16.06.2020

Comercializarea mijloacelor de protecție și prețul acestora vor fi strict monitorizate de către Serviciul Fiscal de Stat. Vor continua și contoalele la contribuabilii ce practică activitatea de comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice și de comerț cu amănuntul sau ridicata al „mărfurilor social importante”. 

Potrivit unei Hotărâri a Guvernului Republicii Moldova, produsele social importante se comercializează la preţuri de achiziţie și livrare cu aplicarea adaosului comercial ce nu depăşeşte 20%, cu excepţia pâinii şi a colacilor, pentru care adaosul comercial aplicat nu va depăşi 10%.

Iar produsele de importanță socială de import şi autohtone, care au fost supuse procesării în unităţile comerciale, se comercializează cu aplicarea adaosului comercial ce nu depăşeşte 40% cumulativ de la preţul de achiziţie sau cel de de livrare.

Potrivit unor internauți, în unele farmacii din Chișinău, săptămâna aceasta prețul măștilor de protecție de unică folosință constituie 6 lei, comparativ cu 8 lei cât costau anterior.

Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă toți contribuabilii să respecte prevederile legislației în vigoare, iar în cazul în care se vor constata încălcări va fi aplicată legislația în vigoare.

Anterior, statul a interzis exportul de măști, mănuși și dezinfectanți, în condițiile în care aceste produse sunt necesare pe piața internă, pentru a proteja populația de infecția COVID-19.