Aflat în vizita oficială de două zile în R. Moldova, premierul Turciei Binali Yildirim a cerut autorităților moldovene să închidă rețeaua de licee „Orizont”. Potrivit lui Yildirim, școlile ar face parte dintr-o rețea teroristă condusă de clericul Fethullah Gülen, pe care autoritățile turce o acuză de tentativa de lovitură de stat care a avut loc la Ankara anul trecut, scrie Europa Liberă.
Premierul Pavel Filip a fost rugat să comenteze subiectul și a recunoscut că în timpul discuțiilor pe care le-a avut cu Yildirim a fost atinsă și tema liceelor moldo-turce din Chișinău. Totuși, Filip a dat de înțeles că e nevoie de dovezi clare că liceele ar fi parte a rețelei conduse de Gulen.
„R. Moldova a susținut întotdeauna autoritățile constituționale ale Republicii Turcia și le va susține în continuare. Noi am reacționat atunci când a fos acea tentativă de lovitură de stat și am condamnat cu vehemență actele teroriste din Turcia, declarându-ne solidari cu poporul turc. Am discutat cu domnul Yildirim subiectul ce ține de unele licee. Trebuie să înțelegem că R. Moldova are propriul său cadru legal și toate instituțiile din domeniul educației care activează în R. Moldova trebuie să se conformeze acestui cadrul legal. Dacă sunt evidențe, așteptăm experții din Turcia să ia legătura cu forțele de ordine de la noi din țară pentru a aborda problema”, a declarat Filip.
Rețeaua de licee private Orizont activează mai bine de 23 de ani în R. Moldova și are cinci filiale. Elevii acestui liceu particular se clasează pe primul loc în clasamentul pe medalii obţinute la olimpiadele, concursurile naţionale şi internaţionale.
Sursa: agora.md