Fericire la puterea a treia pentru o familie din orașul Orhei. Carolina și Ion Rabăda au devenit părinți de tripleți.
Ionela, Sabina și Amelia sunt minunile care au apărut pe lume în toamna anului trecut. Deși părinții sunt cu deficiențe de auz și de vorbire, le înțeleg pe micuțe din priviri, transmite Știri.md.
„Dacă ar fi doi ar fi mult mai ușor, cu trei este foarte greu. Când erau mai mici era mai ușor, când au început să crească mai greu ne descurcăm. Trebuie să le scăldăm, este foarte greu de una singură, nu mă descurc, Ion îmi vine în ajutor. Aici nu este baie, nu este nimic. Este această cameră și bucătăria”, povestește Carolina Rabăda, mama tripleților.
Chiar dacă părinții au deficiențe de auz și de vorbire, tatăl copiilor le poate desluși cu greu plânsul, datorită unui aparat cohlear.
„Aparatul cohlear este deja vechi, nu prea funcționează, dar măcar aud sunetele copiilor. Aparatul nu este universal undelor sonore, dar aud când copiii plâng și deja reacționez”, mărturisește Ion Rabăda, tatăl fetițelor.
Părinții spun că Amelia și Sabina sunt perfect sănătoase, însă Ionela are probleme cu inima, necesită mereu medicamente și investigații medicale, următoarea vizită la medic fiind programată pe 17 martie.
„Cea mai mare este Amelia, a doua este Ionela. Ionela are probleme cu inima, ea are nevoie de mai multă grijă, a treia este Sabina”, spune mama.
Carolina recunoaște că Ion îi este de mare ajutor, de altfel nu ar face față provocărilor zilnice.
„Îi mulțumesc lui Ion pentru că este alături, noi suntem în doi. Eu mă uit dacă trebuie de încălzit laptele, dacă trebuie de pregătit laptele praf - Ion sau eu fac asta. Ion are grijă în mare parte de bucătărie, pregătește mâncare. Sincer să vă zic, eu nu prea gătesc. Eu am grijă de curățenie, de spălat și călcat hainele”, ne-a mai spus mama copiilor.
În ciuda tuturor greutăților pe care le întâmpină zilnic, familia Rabăda, acum o lună, a reușit să se mute din sat în orașul Orhei. Cu ajutorul rudelor a închiriat o casă, însă aceasta nu dispune de toate condițiile necesare pentru copii.
Unica sursă de bani a familiei sunt indemnizațiile, pe care le primesc pentru gradul de invaliditate și pentru îngrijirea copiilor. Suma abia depășește 5.000 de lei, însă nici acești bani nu sunt suficienți pentru cele necesare - scutece, mâncare, servicii comunale. Ion povestește că a muncit aproape doi ani peste hotare, dar a revenit acasă ca să o ajute pe soție și să aibă grijă de bebeluși.
„Acești bani nu ne ajung. Foarte mulți bani cheltuim pentru mâncarea copiilor, ele sunt pe lapte praf”, a mărturisit mama tripleților.
Ion și Carolina au un singur vis: să-și crească cele trei comori în propria casă.
„Casă. Este cel mai important ca toată familia să fie împreună. Noi vrem ca să fie mai multe camere, ca să fie comod, pentru că sunt mulți copii”, a spus Ion.
Rudele sunt cele care le vin în ajutor de fiecare dată când au nevoie.
„Am stat la spitalul de reabilitare cu toate trei fetițe la masaj. Tot am stat cu ea zilele care trebuia să fim acolo. Ulterior, pe 17 martie, din nou avem programări la medici, specialiști și eu o să merg din nou cu ei. Mai mult aici lângă ei. Un cărucior ar fi foarte binevenit, fiindcă timpul s-a încălzit, cu un copil în brațe să ieși e mai ușor, dar cu trei… Când sunt doi, unul l-a luat mama, unul tata și am plecat, dar cu al treilea ce să facem? Să-l lăsăm noi nu putem. Trebuie să le iei pe toate trei ca să mergi”, a menționat Diana Rabăda, o rudă a familiei.
Persoanele care vor să ajute familia pot contacta ruda acesteia la numărul de telefon: 069152261.
Rechizite bancare ale contului
Numărul contului IBAN: MD91ML0000002259A3382722
Date beneficiar: ION RABADA
IDNP: 2013027000465